Cancelaria de Stat contestă în instanță mai multe decizii ale Consiliului local Coșnița privind terenurile pentru exploatarea nisipului și prundișului

Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a contestat în instanță mai multe decizii adoptate de Consiliul local Coșnița în cadrul ședinței din 19 mai 2026, după ce, în urma controlului de legalitate, a constatat încălcări privind procedura de semnare și contrasemnare a actelor.

Potrivit unui răspuns oficial transmis Fundației pentru Dezvoltare Ecologică „ECODAVA”, instituția a verificat cinci decizii ale Consiliului local Coșnița, inclusiv cele referitoare la revocarea unei decizii anterioare privind schimbarea categoriei de destinație a terenurilor agricole pentru extragerea zăcămintelor de nisip și prundiș, precum și o nouă decizie privind schimbarea categoriei de destinație pentru două terenuri cu suprafețele de 5,0 hectare și 5,6225 hectare.

În urma verificărilor, reprezentanții Guvernului în teritoriu au stabilit că la semnarea și contrasemnarea actelor au participat persoane care nu dețineau împuternicirile necesare pentru exercitarea acestor atribuții.

„În cadrul exercitării controlului obligatoriu de legalitate s-a constatat că, la semnarea și contrasemnarea deciziilor date, au participat persoane care nu aveau împuterniciri pentru a contrasemna actele respective”, se arată în documentul semnat de șeful-adjunct al Oficiului Teritorial Chișinău, Sergiu Russu.

Ca urmare, Oficiul Teritorial Chișinău a sesizat direct instanța de judecată, în conformitate cu prevederile articolului 69 din Legea privind administrația publică locală, informînd autoritatea locală emitentă despre această acțiune.

Totodată, Cancelaria de Stat a solicitat Serviciului Teritorial Cadastral Dubăsari să noteze în registre existența litigiului privind decizia nr. 4/4 din 19 mai 2026 referitoare la schimbarea categoriei de destinație a unor terenuri din extravilanul satului Coșnița, act pe care îl consideră ilegal.

Potrivit informațiilor comunicate de Fundația „ECODAVA”, decizia contestată vizează terenuri pentru care anterior fusese aprobată schimbarea destinației în vederea exploatării zăcămintelor de nisip și prundiș.

Dosarul urmează să fie examinat de instanța de judecată, care va decide asupra legalității actelor adoptate de Consiliul local Coșnița.